Dumitru Dragomir s-a enervat când a auzit de țeapa luată de Gigi Becali și a repetat obsesiv un cuvânt.
Gigi Becali a luat țeapă de la oficialii clubului Al Gharafa, care spun că au virat banii pentru transferul lui Florinel Coman într-un cont din Vietnam.
Gigi Becali i-a dat drumul lui Florinel Coman la Al Gharafa, în schimbul a 5.250.000 de euro, dar arabii nu au plătit, deocamdată, niciun ban. După ce a expirat termenul pentru achitarea primei tranșe de bani, șeicii au spus că au fost victimele hacker-ilor, dar Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, nu crede așa ceva.
„Nu e adevărat, aia e vrăjeală. Ăia nu au bani să plătească. Cu mine vorbesc ei treaba asta? Nu trebuia să trimită factură cu semnătură și ștampilă de aici?
Pe factură este numărul de cont, iar băncile vorbesc între ele. Păi, ce este, hoție? Asta e o vrăjeală ce nu s-a pomenit. Este imposibil.
Nu au avut bani și de asta au spus că au trimis în Vietnam. Ce cauți tu să dai banii în Vietnam? Ce treabă are România cu Vietnam?”, a spus Mitică Dragomir, potrivit Fanatik.
În ziua de 9 august, ProSport a dezvăluit, în exclusivitate, povestea escrocheriei. FCSB a primit un mail care părea oficial și ar fi venit din partea clubului Al Gharafa, dar în spatele lui erau alte persoane.
Acestea au jucat rolul qatarezilor și au cerut contul celor de la FCSB, pentru a putea efectua plata pentru transferul lui Florinel Coman. Oficialii campioanei României s-au conformat, furnizând informațiile cerute.
La scurt timp, acele persoane au trimis un mail către Al Gharafa, prezentându-se ca fiind oficiali ai celor de la FCSB! Au furnizat un cont asemănător celui primit de la campioana României și au cerut plata pentru transferul lui Florinel Coman! Iar Al Gharafa ar fi plătit suma integrală în acel cont!
Inclusiv Gigi Becali, patronul campioanei României, a confirmat exclusivitatea ProSport cu privire la escrocheria cu suma de transfer pentru Florinel Coman.
„Ei zic că au dat banii, dar au fost păcăliți și au dat banii in Vietnam. Ei au trimis că dom’ne, noi am dat banii și au intrat banii în Vietnam. Nouă trebuie să ne dea 6 milioane acum.
Ei aveau contul nostru, sunt d-astea electronice. Noi le-am trimis. Ei spun așa: Voi ne-ați trimis factura, dar niște hackeri au spart mail-urile și au modificat mail-urile și ne-au trimis nouă un alt număr de cont.
N-am primit banii, scrie în contract că ne dau un milion în plus, am dat la FIFA și gata. Un milion în plus. dacă nu ne dau banii până la data stabilită.
6.120.000, că 130.000 îi ia Gică. 6.250.000, din care 130.000 le ia Farul”, a spus Gigi Becali la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER